Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

"Biet trădător de ţară şi de neam,
Ascultă ce mi-i dat să-ţi prohodesc,
Vom fi din nou, aşa precum eram
Se va-mplini destinul Românesc."

Adrian Păunescu

Bookmark and Share

marți, 23 noiembrie 2010

Hoax si Plagiat Romanesc - Partea a II-a



UPDATE


(2012 - ultimul articol despre şarlatanul Lungu - AICI


______________________________________________________________


Actualizare. Gabriel Lungu a şters şi/sau mutat între timp multe din paginile care apar în acest articol.    


Link-urile au fost reactualizate cu cache-urile de la vremea respectivă.    


Noul link spre site-ul "principal" de fraierire a Românilor


http://www.vindecare-cancer.net/  


Aici unul dintre link-uri către "decedatul" www.cancerigen.ro


CLICK AICI CA SĂ VEZI


Aici discuţii legate de acelaşi website, dar pe garbo.ro


Aici noua pagină Facebook 


Aici o reclamă apărută pe alba.einformatii.ro






----------------------------------------------------------------------


Sunt acasă şi primesc un telefon. E stimabilul Gabriel Lungu, despre care am povestit acum câteva luni - "autorul" miraculoaselor cărţi de vindecare a cancerului, creştere a penisului, creştere în înalţime, etcetcetc, blablabla. Îmi spune că abia a aflat despre articolul precedent - citeşte aici - pe care l-am scris vis-a-vis de minunăţia de afacere pe care o conduce. Îmi spune că am scris despre el fără să ştiu de fapt câţi oameni a tratat, pe câţi  i-a vindecat de cancer. Cât de bun la suflet şi cât de cald şi cinstit e. Şi câte deservicii i-am adus prin articolul scris. 
   Una din întrebările mele a fost "Ce studii de specialitate aveţi, d-le Lungu?" Răspunde: "Am foarte multe diplome şi urmează să mai obţin câteva" "Am foarte multe studii în ţară şi Europa". Bun. Şi acum aş vrea să pun punctul pe "I". Dacă tăceai, filosof rămâneai. 

   Domnule Lungu. Ceea ce faci dumneata se numeşte înşelătorie PUBLICĂ. Aş vrea să fim bine-înţeleşi în privinţa asta de la început. Mă bucură nespus că ai avut tupeul să mă suni şi, prin e-mailurile trimise, să încerci să îţi asociezi numele cu numele a diverşi doctori. Aşa, paragraful ăsta am să îl scriu mare, să fiu sigur că-ţi sare în ochi. Ai tupeul să afirmi public că eşti doctor. Medic homeopat. Chirurg oncolog.  


FALS! 






  Hai să...mai arătăm lumii odată cu ce te ocupi. Mai pe îndelete, că, dacă tot m-ai sunat să îmi spui că am greşit, am "săpat" mai adânc. Ca să mă conving, nu de altceva. 


 Într-un articol apărut în "Adevărul" de Slatina, 30 decembrie 2009 - vezi aici articolul - Gabriel Lungu îşi dezvăluie adevărata pregătire: 


 Se vede treaba că a fost foarte ambiţios, devenind în mai puţin de un an chirurg-oncolog, cum demonstrează pagina de Facebook. 



 E o minune la fel de miraculoasă precum vindecarea cancerului 100%! Copil precoce, a citit atât de multe cărţi de medicină încât auto-educaţia şi-a făcut efectul. 
   



Revin la primul website care îţi aparţine şi care îţi susţine teoria - www.cancerigen.ro, de unde începe de fapt înşelătoria. Website-ul care afirmă vindecarea cancerului 100%  (şi despre care spuneai că e blocat, că nu l-ai putut modifica, etc). 

  1. Colţ stânga sus - imaginea unui doctor care induce SENZAŢIA că website-ul e unul medical. NU E. E un fals. 
  2. "Tratamentul "SECRET" al cancerului - tratament pe care dumneata l-ai compilat de peste tot de pe internet şi cine ştie din ce alte cărţi ai mai plagiat. 
  3. Vindecare garantată 100%. Pardon? 






   În josul paginii, Gabriel Lungu şi-a adăugat cu mândrie un nume de firmă cu domiciliul în Statele Unite. 

   Lăsăm la o parte "Banderas Publishing" şi ne ocupăm puţin de adresa de Statele Unite - 6322 Palma del Mar Blvd. Cu un pic de Google, aflăm că e vorba de fratele    hoax-er mai mare al d-lui Lungu - Galaxy OmniMedia - care vinde informaţii pentru ...vindecarea sinuzitei, creşterea miraculoasă în înălţime, vindecarea naturală a gastritei, creşterea miraculoasă a părului...şi, dacă mai aveţi răbdare mai găsesc.



  Ce legătură are firma asta fantomă din Statele Unite cu Gabriel Lungu? Simplu. Contra sumei de "Only $49.97 ! $39.97 today!" Galaxy Omnimedia vinde informaţiile "secrete" doritorilor de afaceri rapide. Rezultatul? Celelalte website-uri ale d-lui Lungu - Vânzătorul de miracole. 









  O precizare IMPORTANTĂ. Datorită legislaţiei americane stricte, asemenea firme / website-uri  nu rezistă prea mult. În plus, cele care au mustrări de conştiinţă mai adaugă uneori un mic disclaimer. Adică...acea porţiune scrisă cât mai mărunt posibil în care se specifică foarte clar că nu sunt garantate ÎN NICI UN FEL informaţiile vândute şi puse la dispoziţia amatorilor de chilipiruri (care, la rândul lor, să le vândă fraierilor în chip de ...vindecări miraculoase).  

    Chiar şi aşa, înşelătoriile de acest gen sunt aspru sancţionate în ţările normale. În 2006 se estimau a fi peste 100 de "companii" care vindeau produse sau sfaturi  "garantate şi miraculoase" pentru creşterea în înălţime. Cele mai multe în Statele Unite, e adevărat. 

   

  Deschide bine urechile, stimabile Lungu.  FTC (Federal Trace Commission) a deschis un proces împotriva companiei Sunny Health Nutrition, creatorii produsului HeightMax.  Compania şi-a închis website-ul şi a fost amendată pentru RECLAMĂ MINCINOASĂ (vezi aici). 1,9 milioane de dolari. Haide să vedem ce organ se sesizează în privinţa ta.  

 Dar să continuăm, că de data asta nu mai scapi ieftin. 

 Povesteam la început despre discuţia telefonică la sfârşitul căreia l-am rugat pe autorul miraculoasei cărţi ce garantează 100% vindecarea cancerului să îmi trimită dovezi. Dreptul la replică, nu? Adică aşa e cinstit. 

 Şi am primit. Unul dintre e-mail-uri conţine declaraţia doamnei Stoica Iulia care scrie "sunt" ba "sant" ba "sint". Tineţi minte chestia asta. E-mail-ul, cu număr de telefon cu tot, pare să fie adresat DIRECT "d-lui terapeut Lungu Gabriel". 

    
   Ce ne facem însă? Pe NOUL website al d-lui Lungu - oh, nu v-am spus, d-l Lungu e, mai nou, directorul Wellstar România - apare acelaşi text. Dar semnat Nicoleta Păun. Şi adresat domnului ( dr. ? ) Bogdan Toană, vedetă OTV.  VEZI AICI


  Interesant acest cerc al ...tot ezit să îi numesc doctori - persoanelor care - observ - garantează  însănătoşirea şi vindecarea rapidă a cancerului prin terapie naturistă în timp ce încearcă să vândă cu toţii produsele companiei MLM Wellstar. 

 TopMedic.ro foloseşte serviciile stimabilului Bogdan Toană (medic specialist în acupuntură (sic) şi chiropractică) drept reclamă şi foloseşte link-uri spre cărţile de creştere în înălţime şi tratare a cancerului ale ...dlui Lungu. 




      
  
   
O altă mărturie referitoare la activitatea...că nu mai ştiu cum să-l numesc, Gabriel Lungu, aparţine d-lui Leo Piedone care, să vezi minune, scrie "sunt" la fel ca doamna Stoica Iulia...şi la fel ca doamna Nicoleta Păun - adică...


  
     Într-un al treilea e-mail, doctorul medic terapeut director scriitor Gabriel Lungu încearcă să mă aburească de-a binelea. 


  
  Aşa că începem cu ce e mai simplu. Dr. Dumitru Dumitrescu cu produsul Titan. Nu imi mai pun întrebări despre ce şi cum face acest alt miracol naturist, dar pot să afirm cu certitudine că doctorul Dumitrescu - observ că am intrat într-o ditai asociaţie medicală! - e cinstit şi recunoaşte că...nu e doctor! Nu numai atât, dar precizează: 


Într-o discuţie telefonică avută cu dl. Dr. Botez, obstetrică şi ginecologie Iaşi, acesta a declarat că nu îl cunoaşte pe dl. Lungu, dar a auzit de dânsul şi de tratamentele pe care le face cu "medicamente aduse din Statele Unite". 





  Am vorbit de asemenea cu reprezentanta companiei Wellstar GMBH (Dl. Lungu se prezintă drept director Wellstar Romania). Întrebările mele au fost simple: "Ce sunt produsele Wellstar?" "Vindecă şi / sau tratează cancerul?" (aşa cum pretinde d-l Lungu pe website-ul Topmedic.ro intitulând o gamă de produse Wellstar drept " Tratamentul complet al cancerului" ). Răspunsul a fost simplu: "Nu tratează cancerul, nu am ajuns încă atât de departe. Noi nu am afirmat aşa ceva. Produsele noastre sunt vitamine  - nutrienţi (nutrients)."






Deci, Dle Lungu. Nu ai putut demonstra decât că eşti o fraudă care încearcă să facă bani pe spinarea bolnavilor de cancer. A credulilor care doresc să crească în înălţime, a naivelor care doresc să-şi mărească sânii, etc, etc. Eu mai aştept încă diplomele dumitale şi, la fel ca data trecută, dreptul la replică îţi este asigurat.